EVENIMENTE

Black Book în competiţia Festivalului de Film de la Veneţia

06 Aug 2006

Transilvania Film are bucuria de a anunţa revenirea în cinematograful european a unuia dintre cei mai de success regizori de la Hollywood. Regizorul olandez Paul Verhoeven, cel care şi-a pus amprenta inconfundabilă asupra cinematografului european prin filme precum Turkish Delight, Soldier of Orange sau The Fourth Man, şi care, în acelaşi timp, a semnat unele dintre cele mai răsunătoare blockbustere hollywoodiene ca Robocop, Total Recall sau filme cult precum Basic Instinct sau Starship Troopers se întoarce pe scena cinematografică europeană cu cel mai recent film al sau, BLACK BOOK, film ce va avea premiera la Festivalul de Film de la Veneţia (30 august – 9 septembrie), unde va concura în competiţia oficială, alături de filme precum mult aşteptatul Black Dhalia al lui Brian de Palma, The Fountain în regia lui Darren Aronofsky, sau The Queen al lui Stephen Frears. Regizorul, ce va fi prezent la Festival, declară: „Sunt absolut încîntat că filmul meu va avea premiera la Veneţia”. BLACK BOOK reprezintă de asemenea, revenirea după mai bine de zece ani în competiţia celui mai vechi festival de film din lume, a unui film olandez. BLACK BOOK este un thriller dramatic a cărei acţiune are loc în timpul Celui de-al doilea război mondial, prezentând povestea unei tinere evreice (interpretată de Carice van Houten) care se alătură Rezistenţei olandeze după ce scapă dintr-un masacru nazist în care asistă la asasinarea brutală a familiei sale. Liderul mişcării de rezistenţă o convinge să îl seducă pe şeful poliţiei naziste în încercarea de a-şi salva fiul ce urmează a fi executat. Acceptând, ea va intra într-o lume a jocului dublu, prinsă într-o plasă letală de trădări. În rolurile principale sunt Carice van Houten (Minoes), Sebastian Koch (The Life of Others), Thom Hoffman (The Fourth Man) şi Halina Reijn (Zus & Zo). Filmul este produs de Fu Works în asociere cu Egoli Tossell Film, Clockwork Pictures, Motion Investment Group, Motel Films, Hector and VIP Medienfonds 4 şi va fi distribuit în România de Transilvania Film.

Primul film al lui Dan Chisu: WebSiteStory

25 Apr 2010

Primul film al lui Dan Chisu: WebSiteStory
Spectatorii români pot urmări din 14 mai pe marile ecrane primul film de lungmetraj al lui Dan Chişu în calitate de regizor: WebSiteStory  [citeste in continuare]

Antichrist- Din 26 martie pe marile ecrane

01 Mar 2010

Antichrist- Din 26 martie pe marile ecrane
Pelicula Antichrist, în regia lui Lars von Trier, va fi lansată pe marile ecrane în 26 martie.   [citeste in continuare]

Katalin Varga- Descoperirea Europeana a Anului

14 Dec 2009

Katalin Varga- Descoperirea Europeana a Anului
Coproducţia româno-britanică-maghiară Katalin Varga, în regia lui Peter Strickland, produsă de Tudor şi Oana Giurgiu (Libra Film), a câştigat Premiul Academiei Europene de Film, echivalentul european al Premiilor Oscar, la categoria Descoperirea Europeană a Anului.  [citeste in continuare]

 
spacer