Primul film al lui Dan Chisu: WebSiteStory
Spectatorii români pot urmări din 14 mai pe marile ecrane primul film de lungmetraj al lui Dan Chişu în calitate de regizor: WebSiteStory.
Intitulată iniţial Pac!Esti mort, producţia a fost realizată în Bucureşti pe durata a 12 zile, cu un buget de circa 120.000 euro.
WebSiteStory spune povestea a două adolescente, Laura şi Mira, care petrec o noapte într-un club. Laura se îmbată şi fumează primul joint din viaţa ei. Dimineaţă nu-şi mai aduce aminte de nimic şi află că prietena ei a murit. Şocată, vrea să afle adevărul şi descoperă pe YouTube toate postările Mirei. Dorinţa de răzbunare va pune stăpânire pe Laura şi astfel, va începe aventura ei.
Povestea adolescentei se întoarce, în final, pe net, acolo unde a şi început.
WebSiteStory este un experiment, un proiect pornit de la ideea că un film despre tineri şi problemele lor poate avea acurateţe numai dacă laşi aceşti tineri să se exprime. Am adunat câţiva oameni încântaţi de această provocare şi le-am dat libertatea să-şi creeze personajele, să şi le definească, a declarat regizorul filmului, Dan Chişu.
Din distribuţie fac parte actorii Crina Semciuc, Diana Gurscă, Alexandru Oreste Scarlat Teodorescu, Şerban Ionescu, Florin Piersic Jr., Dragoş Bucur.
WebSiteStory este o producţie Dakino Film.
Pentru vizualizarea trailerului si alte informatii vă rugăm accesaţi site-ul oficial al filmului www.websitestory.ro.
WebSiteStory
14 Mai
Regia: Dan Chisu
Ţara: Romania
Limba: romana
Sinopsis
Laura, o tânără de 18 ani, petrece o noapte într-un club cu prietena ei, Mira.
Se îmbată și fumează primul joint din viața ei. Dimineață nu-și mai aduce aminte de nimic și află că Mira a murit.
Vrea să afle adevărul și descoperă pe net postările Mirei, pe YouTube. Începe aventura vieții ei. Vrea să se răzbune cu orice pret.
Povestea răzbunării ei se întoarce, în final, pe net, acolo unde a și început
Antichrist- Din 26 martie pe marile ecrane
Catalogat de publicaţia The Sunday Telegraph drept “cel mai şocant film din istoria Festivalului de la Cannes”, Antichrist a stârnit reacţii extreme în rândul criticii şi a publicului, fiind puternic apreciat sau dimpotrivă, aspru criticat.
Publicaţia The Telegraph titrează: filmul lui Von Trier este genial şi de aceea trebuie să-l vedeţi în timp ce The Guardian descrie revenirea regizorului pe marile ecrane ca fiind inumană.
Nu în ultimul rând, criticul Roger Ebert se declară impresionat de opera lui Lars von Trier. Un film puternic. Profunzimea lui e cutremurătoare. Von Trier m-a zguduit.
Filmul spune povestea unui cuplu îndurerat care se retrage la o cabană, după moartea singurului copil. Acolo, însă, lucrurile se vor înrăutăţi ...
Antichrist a fost distins în 2009 cu Premiul pentru cea mai bună actriţă (Charlotte Gainsbourg) la Cannes, precum şi cu Trofeul Academiei Europene de Film pentru cea mai bună imagine (Anthony Dod Mantle),
Filmul este distribuit de Transilvania Film şi a putut fi vizionat în cadrul celei de-a opta ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Antichrist
26 Martie
Regia: Lars von Trier
Audienţa: IM18
Sinopsis
Filmul spune povestea unui cuplu îndurerat care se retrage la o cabană, după moartea singurului copil. Acolo, însă, lucrurile se vor înrăutăţi ...
Antichrist a fost distins în 2009 cu Premiul pentru cea mai bună actriţă (Charlotte Gainsbourg) la Cannes, precum şi cu Trofeul Academiei Europene de Film pentru cea mai bună imagine (Anthony Dod Mantle
Katalin Varga- Descoperirea Europeana a Anului
Coproducţia româno-britanică-maghiară Katalin Varga, în regia lui Peter Strickland, produsă de Tudor şi Oana Giurgiu (Libra Film), a câştigat Premiul Academiei Europene de Film, echivalentul european al Premiilor Oscar, la categoria Descoperirea Europeană a Anului.
Cea de-a 22-a ediţie a Premiilor Academiei Europene de Film a avut loc sambătă 12 decembrie, în Ruhr Metropolis, Germania şi câştigătorii premiilor au fost aleşi prin vot secret de către cei peste 2000 de profesionişti din industria cinematografică europeană, membri ai Academiei.
Katalin Varga este singurul film de lung-metraj cu participare majoritar romanească nominalizat în acest an la premiile EFA. Filmul a mai obţinut în 2009 Ursul de Argint pentru contribuţie artistică deosebită la Festivalul de film de la Berlin, Marele Premiu la Festivalul de la Copenhaga, Premiul de regie la Festivalul de Film din Muntenegru, Marele Premiu la Festivalul de Film din Piestany (Slovacia), Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Mumbai (India) iar actriţa Hilda Peter (de la Teatrul Maghiar din Cluj) a câştigat Premiul pentru cea mai bună interpretare, din cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului de Film de la Bruxelles. Filmul a mai primit 3 nominalizări la British Independent Film Awards.
Alături de Katalin Varga, următoarele patru debuturi regizorale au mai fost nominalizate: Ajami (regia Scandar Copti, Yaron Shani, Germania/ Israel), Gagma Napiri / The Other Bank (R. George Ovashvili, Georgia/Kazakhstan), Sois Sage/ Be Good (R. Juliette Garcias, Franţa/Danemarca) şi Sonbahar/ Autumn (R. Özcan Alper, Turcia / Germania).
Producătorii filmului au declarat:
Oana Giurgiu - Este o imensă bucurie, nu ne-am aşteptat. Filmul a avut un parcurs incredibil : acum 2 ani l-am întînit pe regizor la Salonic, era supărat că nu găseşte bani să îşi termine filmul, era în pericol să abandoneze tot proiectul, după care am decis să ne implicăm şi să salvăm acest film, neştiind deloc dacă ne vom recupera vreodată investiţia. Cine ar fi crezut că vom obţine un premiu la Berlin şi acum premiul Academiei Europene ? Ne-au felicitat aici nume mari ale cinema-ului european,, sîntem foarte fericiţi.
Tudor Giurgiu – E poate cel mai frumos cadou pe care ni l-ar fi putut face cineva la aniversarea celor 15 ani de la înfiinţarea companiei noastre Libra Film. În plus, e reconfortant să vezi că profesioniştii filmului european au votat în majoritate cu filmul nostru, validînd astfel o creaţie deosebită, de o reală valoare artistică. Am trecut astfel mai uşor peste citeva aprecieri critice singulare din presa romanească care s-au grăbit să-l desfiinţeze după un şablon deja consacrat. Mă gîndesc să producem în continuare filme cu buget extrem de redus, filmate “guerrilla style”, ca o alternativă la un mod de a face cinema parcă prea preocupat de logistica filmarii, de onorarii, condiţii, de tehnică şi care se îndepărtează constant de adevărul care se întîmplă dincolo de aparatul de filmat.
Katalin Varga a fost produs de Libra Film si Peter Strickland, în co-producţie cu Hai-Hui Entertainment, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei
Filmul a fost deja distribuit pe ecranele din Marea Britanie, Franţa şi România, începând cu 13 noiembrie. Filmul a mai fost vândut în peste 12 teritorii din lumea întreagă.
Spectatorii români au ocazia să vizioneze filmul în perioada 13-18 noiembrie după cum urmează:
Bucureşti - Noul Cinematograf al Regizorului Român (Muzeul Ţăranului Roman)
Duminică, 13 decembrie - 18:00
Marţi, 15 decembrie - 18:30
Cluj - Arta-Eurimages
Luni - Joi: 14:30, 17:00, 19:30, 22:00
Oradea - Hollywood Multiplex Lotus
Luni - Joi: 17:30, 19:15
Katalin Varga- film de patru stele
După lansarea din Franţa, coproducţia româno-britanică Katalin Varga, regizată de Peter Strickland şi produsă de Tudor şi Oana Giurgiu (Libra Film) rulează din 9 octombrie şi în cinematografele din Marea Britanie.
Pelicula s-a bucurat de un imens succes atât în rândul publicului britanic, cât şi a criticii.
Filmul a fost lansat simultan în 17 cinematografe din Londra, Liverpool, Edinburgh, Manchester, Cambridge şi Glasgow şi a strâns după numai 3 zile de proiecţii 29.372 de spectatori.
Publicaţii de renume, precum The Times, The Guardian, The Telegraph sau Daily Express au aclamat pelicula turnată în Romania, acordând filmului 4 stele din 5.
Derek Malcolm, unul dintre cei mai importanţi critici de film din lume, se declară încântat de opera lui Strickland, afirmând pentru Evening Standard:
Katalin Varga este un triumf. Peter este extraordinar, reuşind să surprindă, fără a dramatiza, lupta lui Katalin de a se elibera, de a-şi învinge suferinţa. Autorul cronicii concluzionează: Fără îndoială, este unul dintre cele mai bune filme ale anului.
The Independent vede în Katalin Varga Un film puternic, neliniştitor. Debutanta Hilda Peter a evitat să ne ofere de la început o imagine completă a lui Katalin, trecând ameţitor de la o stare la alta. Regizorul, dezvăluind în final adevăratele sentimente ale personajului, realizează în punctul culminant al filmului una dintre cele mai frumoase secvenţe ale anului.
Empire aplaudă interpretarea extraordinară a actorilor din rolurile principale iar Channel 4 notează: Întreaga dramă dă impresia unei minunate poveşti populare în care baladele şi cântecele au fost transmise din generaţie în generaţie.
The Guardian titrează: Filmul lui Strickland te intrigă: o poveste despre violenţă şi răzbunare desfăşurată într-o superbă zonă rurală din România, care, asemeni operei lui Dostoievski, te captivează. Un film a cărui strălucire vine din interior.
Nu în ultimul rând, şi publicaţia Telegraph face remarci elogioase la adresa filmului: Cea mai răvăşitoare secvenţă din film este aceea a monologului de pe lac, în care violatorul şi iubitoarea sa soţie ascultă tragedia lui Katalin. Filmul este o dramă psihologică cu tentă de poveste fantastică, în care se resimt influenţele lui Tarkovski şi ale lui Lynch şi care triumfă datorită interpretării memorabile a actriţei din rolul principal.
În România, filmul va fi lansat pe marile ecrane pe 13 noiembrie.
Katalin Varga a fost produs de Libra Film şi Peter Strickland, în co-producţie cu Hai-Hui Entertainment, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.
Actrita Hilda Peter- premiata la Antalya
Pelicula Katalin Varga, regizată de Peter Strickland şi produsă de Tudor şi Oana Giurgiu (Libra Film), a fost recompensată cu un nou trofeu. Actriţa Hilda Peter a câştigat Premiul pentru Cea Mai Bună Actriţă, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Golden Orange din Antalya, desfăşurat în perioada 10-17 octombrie.
Katalin Varga a participat în competiţia internaţională alături de alte 11 producţii: Eastern Plays (R. Kamen Kalev), English Strawberries (R. Vladimir Drha), Gagma Napiri- The Other Bank (R.Georgi Ovashvilli), Ambulance (R. Goran Radovanovic), Tuta Colpa Di Guida- Freedom (R. Davide Farrario), Bumaznyj Soldat- Paper Soldier (R. Alexey German Jr.), Sicak (R. Abdullah Oğuz), Operation Danube (R. Jacek Glomb), East of Me (R.Bojena Horockova), 11'e 10 Kala- 10 to 11 (R. Pelin Esmer) şi Border (R. Harutyun Khachattryan).
Juriul competiţiei a fost format din regizorii Krzystof Zanussi (preşedinte), Karoly Makk, Canan Gerede, actriţa Pelin Batu şi Stephen Ashton.
Actriţa Hilda Peter este obişnuită cu recompensele primite pentru rolurile sale pe scenă. În 2005, a fost nominalizată pentru Cel mai bun rol secundar feminin de către colegii săi de la Uniunea Teatrală din România şi de către Cercul criticilor teatrului maghiar iar în 2009 a obţinut Premiul pentru Cea mai bună interpretare la Festivalul de Film European de la Bruxelles, pentru rolul lui Katalin Varga.
Născută în 1978, la Sf. Gheorghe, Hilda Peter este absolventă a Universităţii de Arte din Târgu Mureş. Unul dintre prietenii lui Peter Strickland i-a sugerat să o angajeze pe Hilda în rolul eroinei din filmul său. Interpretarea ei din cadrul audiţiei a fost suficientă pentru a-l convinge pe regizor: Hilda va fi Katalin.
De la lansarea filmului, Hilda Peter îşi urmează cariera pe scenă, după ce s-a alăturat Teatrului maghiar din Cluj Napoca.
Katalin Varga obtine un nou succes international
Coproducţia româno-britanică Katalin Varga, în regia lui Peter Strickland, produsă de Tudor şi Oana Giurgiu (Libra Film) se poate mândri cu un nou succes. Pelicula a obţinut Premiul pentru cel mai bun film străin în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Calgary, Canada, desfăşurat în perioada 25 septembrie- 4 octombrie
Katalin Varga a fost unul dintre cele trei filme româneşti prezente anul acesta la Calgary, alături de Poliţist, adjectiv (R. Corneliu Porumboiu) şi Cea mai fericită fată din lume (R. Radu Jude).
Ajuns la a zecea ediţie, CIFF este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Canada, având ca scop promovarea valorilor cinematografiei internaţionale.
În perioada 13-22 noiembrie, pelicula Katalin Varga va fi prezentă şi la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic, în secţiunea Balkan Survey, alături de alte patru producţii româneşti: Poliţist, adjectiv (R. Corneliu Porumboiu), Cea mai fericită fată din lume (R. Radu Jude), Felicia, înainte de toate (R. Răzvan Rădulescu) şi Caravana cinematografică (R. Titus Muntean).
Programul secţiunii mai cuprinde lung-metraje din Albania, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Slovenia şi Turcia.
Cel mai bun film balcanic va fi ales de publicul festivalier şi va fi recompensat cu 2000 de euro.
Între 7-18 octombrie, Katalin Varga se află în competiţia oficială a Festivalului Noului Cinema (Montreal), iar între 10-17 octombrie, filmul va fi prezent şi la Festivalul de Film din Antalya.
Coproducţia romano-britanică va mai participa şi la festivalurile de film de la Sao Paolo (23 octombrie-5 noiembrie), Köln (28 octombrie-1 noiembrie) şi Mumbai (29 octombrie-5 noiembrie).
În România, Katalin Varga va fi lansat pe 13 noiembrie, în cinematografele Hollywood Multiplex, Studio si Cinema City (Timişoara).
Cealalta Irina
11 decembrie
Genul: Drama
Durata: 90 min
Regia: Andrei Gruzsniczki
În rolurile principale:
Andi Vasluianu, Simona Popescu
Sinopsis
Cealaltă Irina este femeia pe care Aurel o descoperă încetul cu încetul, când e deja prea târziu, după ce ea se întoarce din străinătate închisă într-un sicriu de zinc. Ea plecase din ţară pentru un viitor mai bun, care nu-l includea pe Aurel.
Cenusa si Sange
27 noiembrie
Regia: Fanny Ardant
În rolurile principale:
Ronit Elkabetz
Sinopsis
Selecţionat la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2009 şi prezentat la cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, filmul spune povestea lui Judith, o femeie care, ani de zile, a refuzat să se întoarcă în ţara ei natală. Cu toate acestea, la zece ani după ce soţul ei a fost asasinat, ea decide să renunţe la temeri şi la secrete şi acceptă invitaţia familiei ei la o nuntă. Această întoarcere va redeschide răni vechi şi toţi cei prezenţi vor fi siliţi să se confrunte cu propriile lor trecuturi.
Primul film al lui Dan Chisu: WebSiteStory

Spectatorii români pot urmări din 14 mai pe marile ecrane primul film de lungmetraj al lui Dan Chişu în calitate de regizor: WebSiteStory [citeste in continuare]
Antichrist- Din 26 martie pe marile ecrane

Pelicula Antichrist, în regia lui Lars von Trier, va fi lansată pe marile ecrane în 26 martie.
[citeste in continuare]
Katalin Varga- Descoperirea Europeana a Anului
Coproducţia româno-britanică-maghiară Katalin Varga, în regia lui Peter Strickland, produsă de Tudor şi Oana Giurgiu (Libra Film), a câştigat Premiul Academiei Europene de Film, echivalentul european al Premiilor Oscar, la categoria Descoperirea Europeană a Anului. [citeste in continuare]